Mândrii români ai lui Ponta au trecut la Vanghelie. „Toți au furat ce-au furat, toți au făcut ce-au făcut, dar el, din puținul lui, ne sprijină și pe noi”

Publicat: 01/02/2015, 21:07

Aproape 1.000 de persoane au participat duminică, la Romexpo, la lansarea Grupului de inițiativă pentru înființarea unui nou partid de stângă, principalul oponent al PSD. Media de vârstă, undeva la 55 de ani, iar ținuta preferată – trening, pulover, căciulă sau batic.

În lipsa tradiționalelor platouri cu aperitive și a șampaniei servite de Marian Vanghelie, cei aproape 1.000 de invitați au ascultat, „pe uscat”, discursurilor inițiatorilor.

MIHAI DASCALESCU / MEDIAFAX FOTO

După ce liderii Mircea Geoană și Marian Vanghelie au dat tonul împotriva pesediștilor, susținând că, în martie, vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului și vor scăpa România de „sultanatul politic a lui Victor Ponta”, susținătorii, aplaudând frenetic, au urmat drumul trasat de ei.

„Acum, dacă am venit aici, îl susțin pe domnul Vanghelie, ce să fac?”, a spus o doamnă, la vreo 65 de ani.

Calitățile edilului sunt nenumărate în ochii susținătorilor săi. Sinceritatea și faptul că ajută oamenii amărâți sunt principalele puncte forte ale lui Vanghelie.

„Este un om care ține cu oamenii amărâți. E un om corect și un bun lider”, a spus o altă doamnă, trecută de prima tinerețe.

Întrebată de ce îl susține pe „domnul Vanghelie”, o femeie a spus sincer: „pentru că e de-al nostru”.

„E de-al românilor, de-al nostru, ăștia amărâți. Nu ne trebuie din ăia care nu ne vede decât când au nevoie. Să ne vadă mereu. Îmi place cel mai mult la domnul Vanghelie sinceritatea și pentru că e cu noi, cu ăștia amărâți, cu probleme, chiar dacă, indiferent. Toți au furat ce-au furat, toți au făcut ce-au făcut, dar acolo, din puținul care-l are ne sprijină și pe noi. Nu ne lasă chiar să ne uităm, că peste tot au fost tot felul. Nu facem bănci, panseluțe, toate cele și noi amărâții o ducem cum o ducem. Deci sinceritatea și că e de-al nostru din popor”, a mai spus ea.

Sursă: Gândul.info

În urmă cu două luni, cei prezenți i-au dat votul lui Victor Ponta. Acum, ei se declară dezamăgiți de premier. Întrebată de ce, o femeie îl critică pe președintele PSD pentru faptul că l-a exclus din partid pe primarul sectorului 5.

„Noi, sectorul 5, am fost alături de dânsul dintotdeauna, domnul Vanghelie a fost alături de dânsul și l-a acuzat degeaba. Pentru faptul că l-a dat la o parte pe domnul Vanghelie, iar noi l-am sprijinit pentru că ne-a rugat domnul Vanghelie, m-a dezamăgit Victor Ponta”, a spus ea.

La rândul ei, o altă doamnă se declară și ea dezamăgită de premier.

„Nu e normal ca în momentul când doi oameni sunt cu tine și te sprijină, și la un moment începi să te dai așa, mai după degete? E normal. Aveam alte așteptări de la el”, a recunoscut femeia.

Deși inițial a spus că nu l-a votat pe 16 decembrie pe Victor Ponta, la scurt timp, un bărbat care lucrează în sectorul 5 a mărturisit: l-a votat, dar acum îi pare rău.

„Nu l-am, votat, nu știu de ce. Cu toate că sunt mai mult român decât neamț. Și până la urmă, să vă spun adevărul, eu l-am votat pe Ponta, că ce să votez? Nu știu dacă-mi mai place de el, dacă lui domnul Vanghelie, care ne ajută acolo cu fabrica noastră, care eu lcurez la Vulcan, de ce nu aș ține cu dânsul? Acum cu partidul care vrea să-l formeze”, a spus bărbatul.

Întrebat cu ce l-a dezamăgit premierul Victor Ponta, el a spus că „pentru că l-a dat afară pe domnul Geoană și domnul Vanghelie”.

Sursă: Gândul.info

Cum „amenință” Geoană și Vanghelie PSD-ul

Senatorul Mircea Geoană a lansat duminică, la Romexpo, un nou proiect social-democrat intitulat „România noastră”, susținând că această inițiativă va schimba majoritatea în Parlament, iar în luna martie va fi instalat un nou guvern. Fostul pesedist a spus că va contribui la proiectul de țară al președintelui Klaus Iohannis și că vor ajuta la formarea unei noi majorități, care să oprească „sultanatului politic al lui Victor Ponta”.

„O să vedeți peste câteva săptămâni cum inițiativa noastră și proiectul nostru politic pentru un nou proiect social democratic va schimba majoritatea și va asigura României, a început cu alegerea noului președinte și care cel târziu la începutul lunii martie va însemna și un nou guvern, și o nouă majoritate cu o nouă social democrație care pune o contribuție importantă la construcția unui nou proiect de țară. Vă propun proiectul nostru în locul sultanatului politic promovat de Victor Ponta și care a acaparat funcțiile din stat și din guvern. Sunt mulți parlamentari care vor mai veni. Sultanatul politic al lui Ponta se va încheia în câteva săptămâni”, a spus Geoană.

Noua formațiunea politică, anunțată ca fiind reforma stângii românești, se bazează, după cum a anunțat fostul senator PSD, pe cinci principii: participare, cinste, profesionalism, patriotism și progres.

MIHAI DASCALESCU / MEDIAFAX FOTO

Un discurs la fel de animat a avut și Marian Vanghelie. El a început, spunând „Dumnezeu să-l ierte” pe Victor Ponta, și a continuat criticând faptul că PSD a uitat de măsurile social-democrate, precum impozitul diferențiat.

În plus, Vanghelie l-a acuzat și pe ministrul de Interne, Gabriel Oprea, că ar fi amenințat mai mulți parlamentari. Primarul sectorului 5 a vorbit și despre stârpirea „cumetriei” din instituțiile publice.

„Hai să punem în funcții oameni normali, nici veri, nici fini. Dacă vedeți organigrama Guvernului, câte încuscreli și cumetrii, nu vă va veni să credeți”, a spus Vanghelie.

Inițiatorii noului proiect al stângii sunt Mihai Bărbuliceanu, Ana Cătăuță, Răzvan Condurățeanu, Cătălin Croitoru, Maria Dragomir, Mircea Geoană, Bogdan Georgescu, Radu Golban, Florentin Gust, Aurel Dan Ioniță, Valer Marian, Oana Mizil, Raul Pătrașcu, Petre Petrescu, Radu Popa, Răzvan Rotaru, Iriza Scarlat, Dan Tătaru, Tudor Tănăsescu, Violeta Tudosie, Marian Vanghelie.

Sursă: Gândul.info

Au contribuit:

Operator imagine: Dorel Avăcăriței

Montaj: Karin Frone, Miruna Ionescu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medicul unei femei de 114 ani spune ce am putea face cu toții pentru a...
Cutremurător! Celebrul actor a fost ucis în timp ce a încercat să oprească un jaf
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
O femeie care a ieșit la plimbare la marginea orașului a descoperit o comoară cu...
S-a elucidat misterul OZN-ului de pe pe fundul Mării Baltice. Ce au descoperit savanții: „Am...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Cele mai căutate apartamente de către românii care vor să-și cumpere o locuință. Schimbări pe...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cum arată o biserică românească în Houston, America. Cât de frumoasă este clădirea! Românii se...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
România a pierdut un înger. Marea DOAMNĂ s-a stins. A lăsat în urmă un gol...
3 zodii care trec foarte repede peste despărțire. Își găsesc alt partener imediat
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Originea câmpului magnetic al Soarelui ar fi fost în sfârșit descoperită
×